Astazi ne vorbeste Nina

DIversitate prin unitate 🙂

Calatoria

In principiu stii unde mergi si de ce. Ai si bilet. Te pregatesti pentru calatorie cu un bagaj complet facut. De obicei. Incepi. Intalnesti tot felul de oameni. Speciali sau nu. Nu ii alegi in general. Ii gasesti acolo, au si ei locul lor, independent de tine. Asta in afara de cazul in care te mai duci cu cineva. Daca poti. Iti place locul in care stai ori nu prea. Stiai cu ce mergi si ce conditii se ofera. Sau nu. Era bine sa te interesezi. Sau sa ti se spuna exact. Uneori crezi ca cei langa care stai merg si ei in directia ta. Cateodata vezi destul de repede ca nu. Poate nici nu iti spun. Poate nici nu conteaza pentru ei sa iti spuna. Poate nici pentru tine. Ai o preocupare in timpul calatoriei. Ceva ce ti-ai propus sa faci. Si faci, ca regula. Sau ar trebui sa faci. Intalnesti oameni bucurosi, foarte veseli tot timpul. Sau pe altii foarte tristi, la care mereu ceva negativ se intampla. Iti faci prieteni buni. Sau dimpotriva, inveti sa ii eviti pe unii oameni. Politicos ori nu. Iei masa. Singur sau cu cei ce tocmai ti-au devenit prieteni. Poate iti place mancarea lor. Poate nu. Mai povestiti, mai trece vremea, mai radeti, mai glumiti, mai faceti una alta. Iti plac momentele petrecute impreuna. Ori nu. Poate te apropii mai mult de unele persoane. Adica foarte mult. Au fost cazuri. Bine, nu multe. Sau nu stim noi numarul. Unii te ajuta cand ai nevoie. Pe altii ii ajuti. Dar mai sunt si alte categorii. Unii se supara si pleaca in alta parte cu tot cu calatoria lor. Altii poate isi scurteaza calatoria. Iti pare rau de unii ca pleaca mai repede. Sau ca pleci tu. Promiti sa tii legatura. Uneori o faci, alteori te iei cu altele si mai uiti. Stii unde te dai jos si cand. Dar mai sunt si exceptii. Mai prelungesti, mai scurtezi. Ajungi la capatul drumului, oricare ar fi el. Unde oricum intr-un final toti pleaca in patru sau mai multe zari. Pleci si tu. Ca idee, ai ramas cu invataminte in plus. Competente le mai spun altii. Mai multe sau mai putine. Oricum ar fi, nu mai esti la fel ca la inceput. Proportia schimbarii poate sa difere. De la calatorie la calatorie, de la om la om, de la tren la tren. Conteaza mult daca ai dormit sau nu in tot timpul acesta. Printre altele.

Articol de Sorin Victor Roman, preluat de pe http://www.barcamp.ro/barcamp-volunteq-v1.0/propuneri/trenul-si-povestea-voluntarului-sev

Nu ca la şcoală

Clopoţel Mihail Petru

6 ore, de dimineaţă sau la prânz, 2 ore pentru pregătire, 5 zile din 7, şi uite aşa te trezeşti că ai absolvit o facultate şi ai uitat cum a trecut o importantă etapă a vieţii tale, liceul.

Părerea mea este că şcoala nu e făcută doar ca tu să-ţi iei alocaţia şi cineva să-şi ia salariul. Înveţi doar pentru tine si nu pentru oricine altcineva, iar informaţia, oricât de mică ar fi, face mari diferenţe.

Şi totuşi, 4 ani de adresări cu pronumele de politeţe şi respectarea cu stricteţe a unui cod de conduită într-o incintă numită şcoală nu e chiar ceva suportabil pentru o generaţie care e similară dinamitei, gata oricând  să explodeze.

Există însă o veste bună: antidotul pentru plictiseală şi dezinteresul pentru învăţat au fost descoperite: învăţarea non-formală. Pe cât de non-formal sună, pe atât de serios şi ,,de-a binelea’’ e. Şcoala e ceea ce ne trebuie ca să devenim adulţi în toată firea, iar  învăţarea non-formală este ceea ce ne poate ajuta să devenim nişte oameni deosebiţi.

Sentimentul de a şti că ştii mai mult decât celălalt şi că poţi oricând interveni în orice discuţie cu o abordare nouă este unul nemaipomenit, deşi nu trebuie confundat cu mândria.

CREED a reuşit să dea pentru noi startul acestui nou stil de informare şi învăţare prin proiectul: ,,De la şcoală la serviciu’’, proiect în care un grup de tineri norocoşi au îmbrăţişat cu mare drag conceptul de educaţie non-formală.

Eu acum gândesc că: ,,Da! Se poate învaţa şi fară să stai fix 50 de minute într-o bancă şi fără acel cadru formal uneori plictisitor şi iritant’’, iar altcineva spunea: ,,Poate numai din cauza acestui proiect mă voi gândi de două ori înainte să mai chiulesc’’

Prin acest articol nu încurajăm delăsarea si renunţarea la şcoală, ci vrem să aducem în lumina reflectoarelor conceptul nou-nouţ de educaţie non-formală, care, din câte am observat din postura de simplu participant, are rezultate excepţionale în ceea ce priveşte pregătirea pentru viaţă a tinerilor.

Deci, şcoala e bună şi rea, sau rea şi bună ?

ArtProtEco, partea I

Buna seara tuturor,

Procesul de selectie pentru proiectul ArtProtEco s-a incheiat, si rezultatele, fierbinti, ca tocmai scoase din cuptor, se afla postate pe site-ul nostru www.creedromania.ro!

Va multumim tuturor celor care ne-ati trimis aplicatii interesante si va dorim succes pe viitor, in cadrul altor proiecte pe care asociatia noastra le va implementa.

O seara frumoasa!

In prag de sarbatoare, ne vedem la informare!

In data de 19.12.2009, incepand cu ora 10:00, va avea loc la liceul Calistrat Hogas din Piatra-Neamt o prezentare a Programului Tineret in Actiune in care se va discuta despre oportunitatile accesibile tinerilor. Daca esti interesat sa afli mai multe despre modalitatile de a petrece timpul liber, de a te implica in comunitate, de a calatori si de a descoperi lucruri noi, atunci asteptam mesajul tau. Poti sa ne lasi comentariu la acest articol sau sa ne trimiti un mail pe adresa creedromania@gmail.com.

Intrarea este libera, activitatea desfasurata de CREED fiind cofinantata prin intermediul ANPCDEFP!

Va asteptam!

« Older entries