Povestea cu creatura

In lunca Siretului. Undeva la jumatatea drumului dintre Iasi si Roman.

In fata mea apa de o culoare indoielnica, in spate padurea inalta si frunze imense de brusture. Stau pe un nisip care in alocuri se impleteste cu verdeata “Aici e <<locul unde se termina plaja in conceptia lui Papinian>>, dupa cum ar spune proful meu de drept roman.” Am picioarele ascunse in nisip si ma intind pe spate. Peste tot sunete felurite de pasari mari si mici, de vietati/chestii prin iarba si, in departare, voci cunoscute. Raman privind cerul prin frunzis- o imagine banalizata de-a lungul povestioarelor, dar ramasa la fel de puternica in realitate- si astept. Intru intr-o stare semi-meditativa (ar fi meditativa daca m-as gandi la ceva, dar prin minte nu-mi trece decat linistea si calmul… pacea sufleteasca cum ar spune indienii?). Revin la realitate atunci cand aud zgomote venind din iarba deasa din spatele meu. Mi-e frica de serpi asa ca ma indrept spre gloata de coconi de toate varstele care se indreapta spre mine.

Sunt neatenta, merg desculta si ma impiedic de un cablu din fier care iesea din nisip si era o capcana ideala pentru picioare neatente. Ma enervez, imi fac draci. In fata mea grupul de copii e din ce in ce mai aproape. O fetita de vreo 5-6 ani ajunge la 2 metri de mine, se opreste, se apleaca si ridica o punga din nisip. Enervarea mea creste: locul e pustiu, cine a lasat gunoaie aici?

-Inainte sa incepem sa ne jucam propun sa strangem un pic din jur, ca sa nu ne incurce sau sa ne ranim (vezi cazatura mea de adineauri!).

Grupuletul se apuca de strans. Gunoaiele nu sunt multe, dar umplem o punga cu plastic, conserve, ata, cablu etc.

-Acum putem sa ne jucam!

Timpul trece.

Pentru cei mai mici jucam si “ascunsa”. Dar jocul ne e oprit brusc de Radu. Gasise o broasca testoasa moarta printre ierburile de la mal. Copii sunt curiosi si incep sa o examineze: “De ce a murit? Pare tanara si sanatoasa”. E o broscuta mica asa ca unul singur o tine in mana, restul privesc. La un moment dat cineva observa ca din gura ii iese un colt de ceva. Trage de colt. Era o bucatica de celofan.

“A murit asfixiata”

“Cred ca e bine ca am strans gunoiul. Pacat ca nu l-am adunat mai devreme, puteam sa salvam micuta creatura.”

Articol pentru concursul Ecologie de poveste – A. Bit.

Reclame

17.08

Ai curaj, sterge-ti ochii, adesea caderea e un mijloc de a urca mai sus!

William Shakespeare

16.08

N-am sa ajung pe culme? Se poate foarte bine. Dar vreau sa urc atat cat am sa pot, prin mine.

Edmond Rostand

Etno-urbanism

Pentru ca orasul, asa cum mi-l aduc eu aminte, este foarte frumos, vreau sa vi-l prezint si voua. Si sper sa ne vedem acolo cat mai curand.

Atentie! Aceasta prezentare contine muzica populara in interpretarea lui Gheorghe Zamfir. A se testa pe urechi lipsite de prejudecati si fițe!

Vizionare placuta!

Camera mea

Mediul inconjurator este ca o camera imensa, iar noi toti impartim spatiul sau. In natura exista si delimitarile noastre mici, personale, unde noi facem legea apartamente, case, vile, blocuri.

Uitam cel mai des insa ca suntem parte dintr-o constructie mai ampla, care trebuie ingrijita la fel de atent cum aspiram o data pe saptamana, cum spalam rufele si cum gatim. Ce rost are sa stergi praful cu minutiozitate daca atunci cand deschizi geamul strada e inundata de ambalaje, iar aerul incarcat se asaza din nou acolo unde tocmai ai curatat?

Uneori camera mea e in haos. Citește restul acestei intrări »

« Older entries