Comunicat de presă proiect Fii creativ, fii Graphic Designer!

Comunicat de presă Fii Creativ Fii grafic designer

Reclame

Astazi ne vorbeste Nina

DIversitate prin unitate 🙂

Selectie manager nemtean

Căutăm Manager Nemţean!

Eşti din Neamţ? Ai între 16 şi 35 de ani? Vrei să înveţi să scrii, coordonezi, să implementezi proiecte pentru tineri, cu finanţare din fonduri europene nerambursabile, sau să lucrezi cu o echipă tânără cu experienţă în implementarea de proiecte?

Echipa CREED te face Manager Nemţean! Tot ceea ce trebuie să faci tu este să ne transmiţi un CV (curriculum vitae), în format Europass (poţi găsi un model pe site-ul www.creedromania.ro ) şi o scurtă scrisoare de motivaţie în care să ne spui de ce iţi doreşti să fii membru într-o echipă de proiect şi cum ai vrea să te implici pe viitor în dezvoltarea comunităţii nemţene.

Ce vei obţine după participarea la sesiunea de formare din cadrul proeictului Manager nemțean, ce se va desfăşura în perioada 20.07-24.07.2011, la Casa Corpului Didactic Neamţ, timp de 6 ore pe zi (agenda le va fi comunicată persoanelor selectate în vederea participării la curs):

  • Vei cunoaşte conceptele de baza ale managementului de proiect
  • Vei identifica problemele cu care se confruntă tinerii nemţeni
  • Vei învăţa să faci arborele problemei, să găseşti soluţii la probleme şi să îţi stabileşti obiectivele în cadrul unui proiect
  • Vei experimenta cum se lucrează intr-o echipa mixtă
  • Vei cunoaşte programele de finanţare pe care le poţi accesa în vederea soluţionării problemelor identificate
  • Vei învăţa de la traineri cu experienţă în domeniul managementului de proiect
  • Vei avea parte de suportul membrilor organizaţiei CREED

Ce trebuie să faci?

Trimite-ne un e-mail la adresa recrutare@creedromania.ro , cu titlul Vreau sa fiu Manager Nemţean! Atașează CV-ul, în format Europass şi scrisoarea de motivaţie, până la data de 04 iulie 2011, ora 16:00. Locurile sunt limitate, aşa că grabeşte-te!

Lista persoanelor selectate va fi publicată pe site-ul www.creedromania.ro şi pe blogul www.creedromania.wordpress.com până la data de 08 iulie 2011.

Proiectul Manager Nemţean este realizat de Centrul de Resurse Economice şi Educaţie pentru Dezvoltare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Neamţ!

Anuntul in format pdf poate fi descarcat aici

Manager nemtean

Asociaţia C.R.E.E.D. (Centrul de Resurse Economice şi Educaţie pentru Dezvoltare) anunţă lansarea proiectului “Manager nemţean”, ce se va desfăşura în perioada 16 Mai – 16 Octombrie 2011. Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea capacităţii tinerilor de a se implica în vederea dezvoltării comunităţii şi promovării judeţului Neamţ în ţară şi peste hotare.

Pentru îndeplinirea obiectivului, echipa de proiect va recruta în perioada iunie-iulie 2011, 20 de tineri din Neamţ, cu vârste între 16 si 35 de ani, care se vor pregăti alături de specialişti şi experţi în domeniul managementului de proiect cu finanţare din fonduri nerambursabile pentru a deveni manageri de proiect şi persoane resursă pentru iniţierea şi implementarea de proiecte la nivelul judeţului Neamţ. Tinerii vor avea ocazia să participe la un training care va dura 5 zile şi care se va desfăşura în Piatra Neamţ, în cursul lunii iulie.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

O1: Dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare identificării de soluţii la problemele de la nivel local pentru 20 de tineri.

O2: Dezvoltarea abilităţilor de comunicare/argumentare/dialog în rândul celor 20 de tineri participanţi.

O3: Dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor în domeniul managementului proiectelor, în randul celor 20 de tineri participanţi.

Pe toata durata activităţilor puteţi urmări detalii pe pagina de internet www.creedromania.ro sau www.creedromania.wordpress.com.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ.

O carte, două cărţi

Alexandra Creţu

Să nu ne lăsăm raţiunea să doarmă, pentru că, după cum aflăm din spusele lui Francisco Goya: “Somnul raţiunii naşte monştrii”. Pentru a rămâne treji intelectual, vă provoc să citiţi două  cărţi (care la un moment dat au devenit surse de inspiraţie pentru filme de succes).

“Mizerabilii” de Victor Hugo, roman alcătuit din trei volume, în care este prezentată povestea lui Jean Valjean, un puşcăriaş evadat, care ajunge la un moment dat primar sub un alt nume şi care încearcă să-şi “spele păcatele” făcând acte de caritate.

Cunoscând-o pe Fantine, o tânară frumoasă care ajunge sa îşi vândă trupul pentru a putea să-şi întreţină fiica, pe Cosette, Jean Valjean îi promite că va avea grijă de fetiţă şi face tot posibilul să o ţină lângă el chiar şi atunci când este urmărit de Javert, inspectorul de poliţie care a fost pe urmele lui de când a evadat.

La Paris, Valjean este cunoscut ca domnul Leblanc datorită parului sau alb, şi este descris ca un bătrânel care se plimba la braţ cu fiica sa. O urmare a acestor plimbări este povestea de dragoste dintre Cosette şi un tânăr pe nume Marius. Jean Valjean, aflând de această iubire, se hotărăşte să plece împreună cu Cosette la Londra pentru a nu i se afla adevărata identitate. Dezamăgit Marius se alatură prietenilor săi în lupta pentru triumful Revoluţiei franceze.

Întamplarea face ca în timpul luptei, la aceeaşi baricadă să se afle si Jean Valjean şi Javert, acesta din urmă ca spion. Din această baricada rămân în viaţă doar trei persoane: Jean Valjean, Javert şi Marius,Valjen salvându-le viaţa la amândoi. Spre finalul cărţii Javert nu  mai urmareşte să îl închidă pe Valjean pentru că i-a salvat viaţa dar nesuportând idea că nu a fost corect se sinucide aruncându-se in Sena. Cosette şi Marius se căsătoresc, iar Jean Valjean se îndepărtează de fată, dar Marius aflând adevărata poveste a lui Valjean merge cu Cosette la el, tocmai în momentul morţii sale.

Romanul se termină cu citatul „Azi doarme. Deşi traiul i-a fost prea chinuit, Trăia. Când al sau înger pleca, el a murit. Această intamplare s-a petrecut fireşte Aşa cum vine noaptea când ziua se sfârşeşte”

A doua recomandare este romanul “Contele de Monte Cristo” al scriitorului francez Alexandre Dumas. Romanul povesteşte viaţa lui Édmond Dantes care a fost închis pe nedrept, fiind considerat spion al „Cotropitorului” (Napoleon Bonaparte). Este arestat de către autorităţi chiar în ziua logodnei sale cu Mércedes şi dus la închisoarea din satul său urmând ca apoi să fie judecat de către procurorul de Villfort.Este mutat în închisoarea Ile Chateau d’If unde îl cunoaşte pe abatele Farria, închis pentru că nu vroia să divulge unde era ascunsă comoara familiei Spada; abatele îl învaţă pe Dantes, printer altele, limba latină, limba arabă, să citească, să scrie.

Dar a venit o zi când bătrânul nu s-a mai trezit, iar Dantes s-a folosit de acest prilej şi a evadat punându-se în locul bătrânului într-un sac fiind astfel aruncat în mare.Dar înainte ca bătrânul să moară i-a dat lui Dantes o hartă a comorii. Dantes a găsit-o şi cu ajutorul acestei comori şi-a cumpărat un castel şi o nouă identitate: Contele de Monte Cristo, cu ajutorul căreia a reuşit să se răzbune.

Acum, că ai citit articolul, poţi spune că ai citit şi cărţile? Sau că lucrurile sunt exact aşa cum au fost descrise aici?

« Older entries