Emoţii…

Am emoţii o mie sau poate chiar şi mai multe, când aud vorbindu-se de mamă, despre familie, despre Bălţi, despre Republica Moldova… parcă mă văd cu nişte ochi mari, larg deschişi şi cu o sete de a adăuga la cele spuse.

Sunt fericită, că-s cea mai bogată având o familie sănătoasă, fericită, o familie în adevăratul sens al cuvântului.

Sunt fericită că ai mei părinţi mi-au oferit tot ce se putea, dar mai întâi de toate mi-au oferit un frate mai mare şi-o micuţă surioară.

Ştiu ce-i frate şi soră…

Ştiu cum e când cineva îţi poartă de grijă…

Ştiu cum e să porţi grija cuiva…

Precum am auzit de la mulţi: “Ziua mea e-n toată ziua”, eu prefer să adaug la acestă afirmaţie, că acea zi în care sărbătoresc ziua mea, e ziua Mămicii mele. Da! E ziua ei, pentru că ea a fost cea care mi-a dat viaţă, ca apoi zi de zi să “clădească” OMUL ce sunt astăzi. Pot să vorbesc despre ziua aceasta neîncetat, aducându-i doar sincere mulţumiri. Ştiu că nici bucheţelul de flori ce i-l aduc an de an, exact în aceeaşi zi nu este suficient pentru a-i răscumpăra răbdarea, blândeţea, mângâierea, vorbele calde…

Fericire şi iubire, asta caută fiecare dintre noi, nu sunt undeva, să ne aştepte… e o magie în lucrurile care-ţi aduc fericire şi iubire. De fapt îmbrăţişările, privirile, vorbele spuse la momentul potrivit, aceştia-s “marii paşi” care ne dau culoare vieţii. Mă întreb: “Care e diferenţa dintre iubire şi fericire?” Nu e nici una. Una fără alta nu se realizează. Oamenii vor să afle ce e dragostea, o află, de fapt o au şi continua să o caute. Bănuiesc şi cred pentru a nu pierde, e un fel de menţinere a iubirii şi fericirii. Oamenii sunt făcuţi pentru iubire. Eu de multe ori zic: “Sunt făcută din iubire şi pentru iubire”. Se spune că nu alegi când să iubeşti, de aceea dăruieşte şi primeşte iubire in dar.

Cristina Ciobanu

Reclame

Emotii AWD

Sa ne aducem aminte ce am simtit si noi acolo! AWD Ina!

COMUNICAT DE PRESĂ

Finalizarea proiectului „ARE WE DIFFERENT?”,

Piatra Neamț, 15 august 2012

            După 8 luni de activități și muncă productivă, un schimb de tineri care a durat 14 zile în perioada 9 – 22 iulie 2012, după o conferință de final în data de 26 iulie 2012, proiectul ”Are we different?” s-a încheiat.

Asociația CREED – Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare din Neamț, România, în parteneriat cu Asociația obștească Axis din Cahul, Republica Moldova, au derulat acest proiect, cu sprijin financiar din partea programului Tineret în Acțiune, a Consiliului Județean Neamț prin SC Apa Serv SA, și a SC Perla Invest SRL, făcând posibil pentru 20 de tineri (11 din România și 9 din Republica Moldova) să se cunoască, să descopere specificul fiecăruia, să-și depășească prejudecățile și stererotipurile, și să dezvolte împreună atitudini pozitive, solidaritate și toleranță, implicare, atitudini pe care le-au dovedit desfășurând activități de voluntariat în comunitate.

Beneficiind de sprijinul a 4 lideri de grup, tinerii participanți au reușit să-și dezvolte competențe în ceea ce privește lucrul într-un mediu intercultural, lucrul în echipă, competențe digitale și matematice, dar cel mai important, au reușit să se apropie unii de ceilalți si să lege prietenii ce acum, la o lună după proiect, încă se manifestă puternic.

Materiale realizate în cadrul proiectului, articole și filme, sunt disponibile pe www.creedromania.wordpress.com și http://www.arewedifferent2012.blogspot.ro/ iar în comunitate se vor regăsi și broșurile realizate de către tineri, intitulate sugestiv ”Ghidul intercultural al voluntarului

Bazându-se pe specificul educației non-formale, promovând egalitatea și incluziunea socială a tinerilor, proiectul ”Are we different?”, primul de acest gen pentru partenerii CREED și Axis constituie o bază solidă pentru parteneriate viitoare și în prezent se caută modalități de asigurare a sustenabilității impactului proiectului, în așa fel încât tinerii, de o parte și de alta a Prutului, să se poată dezvolta armonios și să aibe șanse egale la implicarea în activități dedicate lor.

Pentru a vă convinge vă invităm să urmăriți https://www.youtube.com/watch?v=UtlGA6gp-VA

 

„ARE WE DIFFERENT?” a fost finanțat din fonduri acordate de către Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, aprobat, gestionat şi monitorizat de către ANPCDEFP – Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, Acţiunea 3.1 a. – Cooperare cu țările partenere din vecinătatea UE – Schimburi de tineri.

 

Comunicat finalizare proiect 15.08.2012

 

Persoana de contact:

Oana Mihăilă,

Asistent Manager de proiect

E-mail: office@creedromania.ro

Mobil: 0757 379 255

 

Parteneri: Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu, S.C. Perla Invest S.A., Compania Apa Serv Neamț și Consiliul Județean Local Neamț.

 

Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Astazi ne vorbeste Nina

DIversitate prin unitate 🙂

Abisul propiu

Are we different?

Ce a însemnat acest proiect pentru mine?

             A  însemnat un nou pas în viață, o armă de încredere împotriva indiferenței în cadrul societății. Prin acest proiect m-am descoperit pe mine însumi: ce e bun și ce trebuie să perfecționez pentru a atinge treapta dorită.

Sosind în Bicazu Ardelean am conștientizat aflîndu-mă într-o familie de tineri unită, prietenoasă și destul de veselă…!!! Mediul și toate conditiile oferite aici au sărit peste toate așteptările si prejudecățile mele.

Personal, pentru mine toate activitățile organizate de către CREED m-au influențat îndeosebi prin însuși faptul că au scos în evidență valorile cooperării unui grup de tineri lideri. Eventual, totul m-a afectat: anume să mă cunosc și să CREED în mine.

Tinerii sunt viitorul țării, speranța în ziua de mîine. Iar EU sunt unul din Ei. Viitorul îmi e în față și nu am nimic altceva de făcut decît să acționez.

Proiectul ”Are We Different?” a lăsat o multime de efecte bune în Abisul propriu. Un nou peisaj al vieții privit radical dintr-un unghi opus.Viața fiecăruia recapătă sens cînd ești alături de prietenii și semenii cu care găsești o limbă comună.

Și mai surprinzator cred că pentru fiecare din noi e faptul cînd plecăm într-un schimb de tineri din două țări complet separate, iar la un moment dat realizăm ca de fapt suntem același popor cu tradiții și obiceiuri comune, iar diferențele sunt unele minuscule.

Într-un sfîrșit fericit al acestui proiect pot ferm să spun că totul a fost minunat. Și aș dori să mai dureze acest schimb de tineri încă cel puțin două săptămîni așa cum e o buna organizare a timpului de vară. Mi-e frică că deja e imposibil, și niciodată nu vom mai acumula aceste impresii. Dar vor perpetua mereu noile experiențe,viziuni și idei după derularea proiectului.

-Are we different?

-No,we are not. We are the same, forming a beautiful, united Nation.

Un sincer mulțumesc, si doar dintr-o simplă modestie pot să spun că am fost cei mai bravo!!!

We are the best from the best!!!

N. S.

« Older entries