O carte, două cărţi

Alexandra Creţu

Să nu ne lăsăm raţiunea să doarmă, pentru că, după cum aflăm din spusele lui Francisco Goya: “Somnul raţiunii naşte monştrii”. Pentru a rămâne treji intelectual, vă provoc să citiţi două  cărţi (care la un moment dat au devenit surse de inspiraţie pentru filme de succes).

“Mizerabilii” de Victor Hugo, roman alcătuit din trei volume, în care este prezentată povestea lui Jean Valjean, un puşcăriaş evadat, care ajunge la un moment dat primar sub un alt nume şi care încearcă să-şi “spele păcatele” făcând acte de caritate.

Cunoscând-o pe Fantine, o tânară frumoasă care ajunge sa îşi vândă trupul pentru a putea să-şi întreţină fiica, pe Cosette, Jean Valjean îi promite că va avea grijă de fetiţă şi face tot posibilul să o ţină lângă el chiar şi atunci când este urmărit de Javert, inspectorul de poliţie care a fost pe urmele lui de când a evadat.

La Paris, Valjean este cunoscut ca domnul Leblanc datorită parului sau alb, şi este descris ca un bătrânel care se plimba la braţ cu fiica sa. O urmare a acestor plimbări este povestea de dragoste dintre Cosette şi un tânăr pe nume Marius. Jean Valjean, aflând de această iubire, se hotărăşte să plece împreună cu Cosette la Londra pentru a nu i se afla adevărata identitate. Dezamăgit Marius se alatură prietenilor săi în lupta pentru triumful Revoluţiei franceze.

Întamplarea face ca în timpul luptei, la aceeaşi baricadă să se afle si Jean Valjean şi Javert, acesta din urmă ca spion. Din această baricada rămân în viaţă doar trei persoane: Jean Valjean, Javert şi Marius,Valjen salvându-le viaţa la amândoi. Spre finalul cărţii Javert nu  mai urmareşte să îl închidă pe Valjean pentru că i-a salvat viaţa dar nesuportând idea că nu a fost corect se sinucide aruncându-se in Sena. Cosette şi Marius se căsătoresc, iar Jean Valjean se îndepărtează de fată, dar Marius aflând adevărata poveste a lui Valjean merge cu Cosette la el, tocmai în momentul morţii sale.

Romanul se termină cu citatul „Azi doarme. Deşi traiul i-a fost prea chinuit, Trăia. Când al sau înger pleca, el a murit. Această intamplare s-a petrecut fireşte Aşa cum vine noaptea când ziua se sfârşeşte”

A doua recomandare este romanul “Contele de Monte Cristo” al scriitorului francez Alexandre Dumas. Romanul povesteşte viaţa lui Édmond Dantes care a fost închis pe nedrept, fiind considerat spion al „Cotropitorului” (Napoleon Bonaparte). Este arestat de către autorităţi chiar în ziua logodnei sale cu Mércedes şi dus la închisoarea din satul său urmând ca apoi să fie judecat de către procurorul de Villfort.Este mutat în închisoarea Ile Chateau d’If unde îl cunoaşte pe abatele Farria, închis pentru că nu vroia să divulge unde era ascunsă comoara familiei Spada; abatele îl învaţă pe Dantes, printer altele, limba latină, limba arabă, să citească, să scrie.

Dar a venit o zi când bătrânul nu s-a mai trezit, iar Dantes s-a folosit de acest prilej şi a evadat punându-se în locul bătrânului într-un sac fiind astfel aruncat în mare.Dar înainte ca bătrânul să moară i-a dat lui Dantes o hartă a comorii. Dantes a găsit-o şi cu ajutorul acestei comori şi-a cumpărat un castel şi o nouă identitate: Contele de Monte Cristo, cu ajutorul căreia a reuşit să se răzbune.

Acum, că ai citit articolul, poţi spune că ai citit şi cărţile? Sau că lucrurile sunt exact aşa cum au fost descrise aici?

Reclame

Ai carte, ai parte…sau film?!

Adrian Vaşnic

Adina Elena Astănoaei

Carte, film sau ambele? Auzim această întrebare din ce în ce mai des, în diferite contexte: pe de o parte, susţinători fervenţi ai literaturii tind să blameze ecranizările şi să evidenţieze lipsa acestora de veridicitate, originalitate si acurateţe. Pe de altă parte, iubitorii de filme în general şi de ecranizări în special, pledează pentru această metamorfoză a textualului în vizual, argumentul cel mai solid constând în faptul că vizionarea unui film durează considerabil mai puţin decat citirea şi înţelegerea pe deplin a unui roman.

Privită în mod obiectiv, deosebirea dintre carte şi film este chiar diferenţa dintre Citește restul acestei intrări »

Profesia, la timpul viitor apropiat!

Creţu Elisabeta

Mihăilă Cătălina

Mihăilă Oana Elena

Anii de liceu sunt deseori cunoscuţi drept perioada guvernată de nevoia de ghidare şi responsabilizare. Deşi poate nu ne dăm seama timpul trece foarte repede şi de aceea trebuie să ne gândim foarte bine ce vrem să facem în viitor. Alegerea profesiei este una din cele mai Citește restul acestei intrări »

Cuvinte tinereşti

Propun atenţiei voastre gandurile unei prietene

Apropo, poza e facută în timpul proiectului „De la şcoală la serviciu

Nu ca la şcoală

Clopoţel Mihail Petru

6 ore, de dimineaţă sau la prânz, 2 ore pentru pregătire, 5 zile din 7, şi uite aşa te trezeşti că ai absolvit o facultate şi ai uitat cum a trecut o importantă etapă a vieţii tale, liceul.

Părerea mea este că şcoala nu e făcută doar ca tu să-ţi iei alocaţia şi cineva să-şi ia salariul. Înveţi doar pentru tine si nu pentru oricine altcineva, iar informaţia, oricât de mică ar fi, face mari diferenţe.

Şi totuşi, 4 ani de adresări cu pronumele de politeţe şi respectarea cu stricteţe a unui cod de conduită într-o incintă numită şcoală nu e chiar ceva suportabil pentru o generaţie care e similară dinamitei, gata oricând  să explodeze.

Există însă o veste bună: antidotul pentru plictiseală şi dezinteresul pentru învăţat au fost descoperite: învăţarea non-formală. Pe cât de non-formal sună, pe atât de serios şi ,,de-a binelea’’ e. Şcoala e ceea ce ne trebuie ca să devenim adulţi în toată firea, iar  învăţarea non-formală este ceea ce ne poate ajuta să devenim nişte oameni deosebiţi.

Sentimentul de a şti că ştii mai mult decât celălalt şi că poţi oricând interveni în orice discuţie cu o abordare nouă este unul nemaipomenit, deşi nu trebuie confundat cu mândria.

CREED a reuşit să dea pentru noi startul acestui nou stil de informare şi învăţare prin proiectul: ,,De la şcoală la serviciu’’, proiect în care un grup de tineri norocoşi au îmbrăţişat cu mare drag conceptul de educaţie non-formală.

Eu acum gândesc că: ,,Da! Se poate învaţa şi fară să stai fix 50 de minute într-o bancă şi fără acel cadru formal uneori plictisitor şi iritant’’, iar altcineva spunea: ,,Poate numai din cauza acestui proiect mă voi gândi de două ori înainte să mai chiulesc’’

Prin acest articol nu încurajăm delăsarea si renunţarea la şcoală, ci vrem să aducem în lumina reflectoarelor conceptul nou-nouţ de educaţie non-formală, care, din câte am observat din postura de simplu participant, are rezultate excepţionale în ceea ce priveşte pregătirea pentru viaţă a tinerilor.

Deci, şcoala e bună şi rea, sau rea şi bună ?

Newer entries »