Gala Voluntariatului Nemţean, 6 februarie 2015

Seriozitate, punctualitate, responsabilitate, spirit tânăr, optimism – toate acestea intră în alcătuirea portretului unui voluntar. Un voluntar a cărui deviză este aceea de a lăsa lumea în care trăiește un pic mai bună decât a găsit-o. Această dorința comună a reunite, în data de 6 februarie 2015, aproape 100 de voluntari și oficialități la Gala Voluntariatului Nemțean. Un eveniment organizat de Asociația CREED România și aflat la a doua ediție.

Acest eveniment a fost mult mai mult decât o decernare de premii. A fost o întalnire între prieteni, caldă, plină de zâmbete, într-o atmosferă elegantă, de la care nu au lipsit umorul și voia bună.

“Mi-am dorit un eveniment de ținută şi asta a fost. Mi-am dorit să petrec clipe frumoase lângă prietenii şi cunoscuții mei şi am avut mai mult de atât. În plus, am avut parte de mai multe emoții decât m-am așteptat, Asociația a primit două premii, ceea ce ne-a bucurat şi ne-a onorat enorm.” Loredana Dinu

loredana

La nivel organizatoric, totul a fost făurit cu multă grijă și responsabilitate de voluntarii CREED.

Atmosfera  a fost antrenată de cei doi prezentatori, Dan Croitoru și Mihaela Chiuariu, prin discursul lor dedicat unor eroi ai voluntariatului nemțean, prin întreaga lor activitate. Emoția a fost și ea prezentă la auzul cuvintelor alese, spuse de câștigători, pentru descrierea unei întregi cariere de voluntar, plină de idei îndrăznețe și inovative. De asemenea, în discursurile lor, premianții, au ținut să aducă cuvinte de laudă mentorilor, atât de utili în trasarea unor direcții în viața de voluntar. Au fost premiate și proiecte culturale, sociale, în cadrul cărora educația a întalnit inovația și ideile revelatoare.

 Fiind o întalnire între prieteni, cum am mai spus, accentul s-a pus pe interacțiune. Ce important e să cunoști nevoile celui de lângă tine, ce important e să cunoști nevoile orașului tău și să îl dezvolți, cât de important e să te exprimi, cât de important e să vrei sa faci ceva și pentru dezvoltarea ta. Trebuie să asculți cu atenție și să vorbești celor care te pot ajuta să îți îndeplinești visul. Cine sunt cei care pot face toate acestea? Sunt prietenii despre care am vorbit, cei care au fost prezenți la Gală, cei care au împărtășit altora din munca lor, cei care îi fac pe ceilalți să iubească arta voluntariatului și să o ducă mai departe.

Loredana Dinu ne-a comunicat: “Sincer, mi-a plăcut şi, cunoscând cât efort presupune organizarea unui astfel de eveniment, chiar cred că meritați toate felicitările. Pentru mobilizare, pentru modul cum v-aţi organizat şi aţi repartizat fiecarui voluntar responsabilităţi precise, pentru felul în care aţi comunicat cu fiecare în parte, pentru atenția la detalii, pentru atenția pe care ați acordat-o fiecărui invitat, pentru eleganţa cu care v-aţi primit invitaţii, pentru promovarea extraordinară, pentru oamenii valoroși pe care i-ați adus la Piatra Neamț, pentru prezentatorii mult mai fâşneţi şi mai pregătiţi anul acesta, pentru atmosfera distinsă, demnă de premierile celebre, pentru entuziasmul şi energia pozitivă care s-a simțit de la început până la final. Am plecat cu sufletul plin, încărcată de gânduri bune, mândră de noi, de tinerii frumoşi ai comunității frumoase şi convinsă că viitorul începe să sune tot mai bine.”

sdasd

Oamenii sunt piatra de temelie a unei societăți în schimbare, iar schimbarea este acum în bine. Tinerii sunt viitorul palpabil a tot ceea ce înseamnă societate. Să îi lăsăm să zboare, să viseze, să voluntărească , să se ajute și să găsească cele mai bune soluții. Mulțumim pentru implicarea voastră!

„Gala de anul acesta a avut farmecul său, prin buna organizare, o seară viscolită de februarie, o seară de poveste unde personajele au fost cei premiaţi.” Ana Savescu

Articol realizat de: Paula Miclea (Voluntar CREED)

sdsgfdg

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: