Comunicat de presă finalizare proiect Change your lifestyle! Neamț, 22.11.2013

Asociația C.R.E.E.D România în parteneriat cu  grupul informal Deneysel Sanat din Turcia au derulat în perioada 15.05.2013-22.11.2013 proiectul “Change your lifestyle!”, Actiunea 1.1.Schimburi de tineri, desfășurat cu finanțare din partea Comisiei Europene, prin programul Tineret în Acțiune, gestionat în România de ANPCDEFP și cu sprijinul partenerilor local Perla Invest S.A și Clubul Sportiv de Dans Milady din Piatra Neamț.

Obiectivul principal al proiectului a constat în familiarizarea a 20 de tineri, 10 din Turcia si 10 din Romania, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, cu beneficiile activităților în aer liber în general și practicării sportului în special, în ceea ce privește dezvoltarea lor personală și profesională.

Schimul de tineri s-a desfășurat în Bicazu Ardelean și Piatra Neamț pe durata a 10 zile, urmărind promovarea activităților în aer liber, a sportului în general și a voluntariatului în rândul tinerilor. Sub îndrumarea a 4 lideri de grup, cei 20 de tineri din România și Turcia au avut ocazia să experimenteze o serie de activități în aer liber precum înotul, mersul pe bicicletă, tenisul de masă, tenisul, voleiul, drumețiile pe munte, mersul cu barca pe lac, diverse jocuri, un flash mob ș.a.m.d. În cadrul activităților, tinerii au aflat informații despre un stil de viață sănătos și au promovat voluntariatul ca metodă de petrecere a timpului liber.

Activitățile propuse au condus la conștientizarea tinerilor privind necesitatea adoptării unui stil de viață sănătos și importanța implicării in activități de voluntariat.

În perioada 12 iulie-22 noiembrie 2013 a avut loc evaluarea și diseminarea rezultatelor proiectului.

Rezultatele tangibile sunt reprezentate de: broșura Change your lifestyle! (format electronic – PDF ), albumul Change your lifestyle, tricouri personalizate, filmulețe de promovare a unui stil de viata sanatos (http://www.youtube.com/watch?v=IWLcwM-dPYU,  http://www.youtube.com/watch?v=XMmnrW3b6Ig ), precum și un flash mob realizat în cadrul schimbului de tineri http://www.youtube.com/watch?v=IWLcwM-dPYU .

De asemenea, a fost realizata o pagină Facebook care promovează un stil de viață sănătos în rândul tinerilor : https://www.facebook.com/cylrotry.

Pentru alte informaţii, vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi la următoarele adrese.

Persoană de contact: Simona Gherasim, Manager de proiect

Telefon: +40741577975

Web: www.tinerineamt.ro / http://www.creedromania.wordpress.com

E-mail: office@creedromania.ro / creedromania@gmail.com

Ne găsiţi şi pe Facebook la adresa https://www.facebook.com/CREEDromania

“Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului, iar Comisia nu poate fi responsabilă pentru orice utilizare care poate fi făcută din informaţiile conţinute de acestea.”

Press Release Regarding the Completion of the Change your lifestyle! Project, Neamț, the 22th of November, 2013

Between the 15th of March 2013 and the 22nd of November 2013, the C.R.E.E.D Romania association ran the „Change your lifestyle” Project, Action 1.1.Youth Exchange, in partnership with the informal group Deneysel Sanat of Turkey. This project benefited from financing from the European Commission, through the Youth in Action program, managed in Romania by ANPCDEFP, and from the support of local partners Perla Invest S.A and the Milady Dance Club of Piatra Neamt.

The main objective of the project consisted in the familiarization of 20 young people, 10 from Turkey and 10 from Romania, with ages ranging from 15 to 25 years old, with the benefits of outdoor activities and practicing sports in particular, for the purpose of their personal and professional development.

The youth exchange was carried out in Bicazu Ardelean and Piatra Neamt for 10 days, aiming the facilitation of outdoor activities, sports in general and volunteering among young people. Under the guidance of 4 group leaders, the 20 young people of Romania and Turkey had the chance to try out several such activities, like swimming, riding bikes, tennis, table tennis, volleyball, forest trips, boating, several games and a flash mob. Through these activities, the young people learned what having a healthy lifestyle means and promoted volunteering as a way of spending free time.

The activities that were suggested led to a better understanding of the need for a healthy lifestyle and of the importance of being involved in voluntary activities.

Between the 12th of July and the 22nd of November 2013, the project evaluation and the establishment of results were carried out.

The tangible results consist of the “Change your lifestyle!” booklet (in an electronic format – PDF), the “Change your lifestyle” photo album, personalized t-shirts, videos promoting a healthy lifestyle (http://www.youtube.com/watch?v=IWLcwM-dPYU,  http://www.youtube.com/watch?v=XMmnrW3b6Ig), and a flash mob carried out by the participants in the youth exchange project that is available on video http://www.youtube.com/watch?v=IWLcwM-dPYU.

A Facebook page was created in order to promote a healthy lifestyle among young people: https://www.facebook.com/cylrotry.

For any additional information, contact us at:

Contact person: Simona Gherasim, Project Manager

Mobile phone: +40741577975

Web: www.tinerineamt.ro / http://www.creedromania.wordpress.com

E-mail: office@creedromania.ro / creedromania@gmail.com

You can also find us on our Facebook page: https://www.facebook.com/CREEDromania

”This project has been funded with support from the European Commission. This publication [communication] reflects the views only of the author, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.”

Article translated by Alexandra Lăcătuș

Article supervised by Raluca Chifu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: