Încheiere etapă de colectare pentru “Un dar, un zâmbet”

Cu o cameră plină de saci cu jucării şi haine, cu o oboseala dată de multă treabă şi multă căldură, dar mai ales cu un sentiment de împlinire, am terminat de colectat hăinuțe și jucării în cadrul  activității “Un dar, un zâmbet” desfășurată în contextul proiectului SET- Sunt European Tânăr, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune.

Vă mărturisesc sincer că aşteptările mele înainte de eveniment au fost destul de joase, nefiind sigură dacă activitatea a fost destul de promovată pentru public, însă din fericire mi-a fost demonstrat contrariul. Încă de la început, de când organizatorii de la Alambicul de Arte au venit cu 7 sacoşe de jucării, mi-am dat seama că impresiile mele au fost greşite şi că activitatea noastră va fi una reuşită.

Şi aşa a fost! Deşi ne-am confruntat cu temperaturi ridicate, ne-am organizat şi ne-am luat responsabilitățile în serios. Echipele de voluntari s-au împărțit, unii în foișor, iar alții și-au găsit un loc perfect pe iarbă, la umbră, pentru nişte jocuri de societate alături de persoanele care au dorit să ni se alăture.DSC_0417 DSC_0528

Am petrecut 5 ore alături de persoane minunate, care au hotărât să-şi aloce din timpul de odihnă pentru a face o donaţie unor copii care au cu adevărat nevoie, am avut parte de muzică şi o atmosferăcolorată datorită evenimentului “Alambic de Arte”, care a fost în desfăşurare în același interval, şi datorită prietenilor noştri de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Neamț, care au aprins lumânări, așezate frumos în forma unei fundiţe,  cu scopul de a atrage atenţia asupra riscului reprezentat de consumul de stupefiante.

Am fost impresionați de câțiva tineri nemțeni care au venit să sprijine acțiunea nostră după ce au citit în ziarul Realitatea și au aflat de activitatea CREED.

Partenerii locali ai asociației CREED sunt: Asociația Sens Civic, Direcția Județeană de Tineret și Sport, Primăria Municipiului Piatra Neamț și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Neamț, structura teritorială a Agenției Naționale Antidrog.

Pozele de la eveniment se pot găsi pe pagina de Facebook a C.R.E.E.D.: https://www.facebook.com/CREEDromania . Vă mulţumim că aţi ales să ne ajutaţi să oferim un Dar şi să primim un Zâmbet!

DSC_0534

Curând vom reveni și cu fotografii de la acțiune de împărțire a darurilor dvs.

 Maria Târnovanu, voluntar CREED

Reclame

Selecţie voluntari CREED !

1184776_606006942783929_277881481_n

Tu eşti tânăr,noi suntem tineri !

Tu ești interesat să te implici în activități împreună cu alți tineri ,  noi desfășurăm activități dedicate tinerilor ,  în scopul dezvoltării profesionale și personale .

Noi , CREED, selectăm voluntari care să se alăture echipei noastre de tineri implicați în activități ce contribuie la dezvoltarea comunităților locale din România, în special comunitatea nemțeană.

Dacă dorești să faci parte dintr-o echipă cu bogată experiență în implementare de proiecte, dacă vrei să crești împreună cu noi, atunci scrie-ne !

Ce oferim? Sprijin din partea unei echipe cu expertiză în management de proiect, desfășurare de activități de educație non-formală, implementare proiecte finanțate din fonduri europene și lucrul cu oamenii.

Îți garantăm că vei avea parte de muncă într-o echipă tânără, dinamică, motivată și că activitățile vor include învățare non-formală , socializare , relaxare , călătorii în țară și străinătate , contact cu tineri din țări și medii diferite , per ansamblu o experiență nemaipomenită.

Dacă ai citit până aici , să ştii că ne bucură interesul tău.Aşteptăm să ne scrii !  Anunţul de recrutare se adresează cu precădere persoanelor cu vârste cuprinse între 14-25 ani, din Piatra Neamţ şi împrejurimi.

Prima etapă constă în completarea formularului de înscriere până la data de 28.08.2013 , ora 20:00,  urmând ca persoanele ce au completat o aplicaţie bună să fie chemate la interviu .

 

Formular de înscriere : https://docs.google.com/forms/d/1ve9R0drkqv6jC7RaMIVZoXftNFjZmDXu4cGc-qL6Dxc/viewform

 

Succes !

Comunicat de presa lansare proiect Acting European

Image

În contextul ANULUI EUROPEAN AL CETĂȚEANULUI, Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) din Bacău, împreună cu Direcția Silvică Neamț, Centrul de Resurse Economice şi Educaţie pentru Dezvoltare din Piatra Neamţ, Primăria Municipiului Roman, Muzeul de Științe Naturale Roman, Asociaţia People to People Roman, Asociaţia Un Zâmbet Bacău, Asociaţia Oblio din Bacău și Asociaţia de tineret Onestin din Oneşti anunță lansarea proiectului ACTING EUROPEAN în Piatra Neamț.

Evenimentul va avea loc vineri, 16 august 2013, orele 12:30 la Direcția Silvică Neamț, Str. V.A.Urechia, nr. 24.

În cadrul evenimentului vom vorbi despre legătura dintre voluntariat și cetățenia europeană, dar și despre importanța coeziunii gruplui de organizații nonguvernamentale la nivel interjudețean.

ACTING EUROPEAN este finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 5.1 – Întalniri ale tinerilor cu responsabilii pentru politicile de tineret și urmărește promovarea voluntariatul drept o formă de manifestare a cetăţeniei europene active şi dezvoltarea unui instrument de susţinere al acestuia prin consolidarea mediului ONG din judeţele Bacău şi Neamţ.

Printre obiectivele sale se numără: conştientizarea importanţei cetăţeniei active şi drepturilor asociate acesteia în rândul tinerilor din judeţele Bacău şi Neamţ, promovarea în mod explicit a voluntariatului drept un instrument eficient pentru dezvoltarea personală şi un mijloc de implicare în viaţa comunităţii,  informarea tinerilor din judeţele Bacău şi Neamţ asupra beneficiilor voluntariatului şi educaţiei nonformale, dezvoltarea unui instrument suport în informarea tinerilor asupra importanţei cetăţeniei active şi promovarea voluntariatului, coeziunea ONGurilor din Bacău şi Neamţ şi  implicarea tinerilor voluntari şi lucrătorilor de tineret din ONGurilor din judeţele Bacău şi Neamţ, alături de responsabilii pentru politicile de tineret, în dezvoltarea unui sistem sustenabil de promovare a cetăţeniei active în rândul tinerilor.

Activităţile proiectului au loc în Bacău, Oneşti, Comăneşti, Piatra Neamţ şi Roman, în perioada 5.5.2013 – 3.3.2014.

Întreg proiectul se constituie într-un exercițiu de democrație participativă. Astfel, tinerii din județele Bacău și Neamț vor contura statutul și rolul voluntarului în cadrul a 5 activități de Open Space, vor identifica dificultățile manifestării cetățeniei active la nivel local și se vor implica, alături de factorii de decizie, în identificarea unui set de soluții pertinente în cadrul a 5 Cafenele pubice, vor elabora instrumente vizuale de promovare a voluntariatului, organizând expoziții de fotografii realizate în urma a 5 activități de Photovoice și se vor implica în campanii de promovare a cetățeniei europene.

Proiectul încearcă să aducă împreună un număr de cât mai mare de organizații nonguvernamentale din județele Bacău și Neamț în cadrul unui Seminar Național de Tineret, unde, 50 de tineri voluntari și lucrători de tineret, alături de factorii de decizie în domeniul tineretului vor lucra la elaborarea unei strategii comune și plan de acțiune pentru promovarea voluntariatului și cetățeniei europene în anul 2014.

Contact :

Asociația pentru Dezvoltare Activă 

Victor Cătălin TOMA    

Manager de proiect  

email :  dezvoltare.activa@gmail.com

nr. tel :  0752/319433                                                                                  

ŞEKER BAYRAMI

Poza IyI BairamOnce a year, when the month of fasting – Ramadan, ends, there is no house in Turkey that does not serve a variety of sweet delicacies in accordance with the ritual of Şeker Bayramı…

Şeker Bayramı is a religious holiday following the month of fasting, Ramadan, during which nothing is consumed between sunrise and sunset. Like many holidays, Ramadan also serves as an opportunity to solve problems and disputes between people. However, and especially for children, it is another dimension of the holiday that dominates the three-day celebrations. To refuse an offer of sweets during the traditional visits that take place during these three days is considered inappropriate. For many, especially children, the anticipation of sweets makes the wait for Şeker Bayramı particularly difficult. It’s also traditional for elders to give pocket money to the children.

On the first day of Şeker Bayramı, everybody wakes up early and the men go to the mosque for a special Bayram prayer. After returning from the mosque, the family members dress up in their best clothes, and then follow the important tradition – the Bayram visits.

The customary home visits tend to be rather short due to the high number of visitors, and are usually accompanied by chocolates, sherbet (a sweet drink served in miniature glasses), and most importantly of all, traditional lokum, also known as Turkish Delight.

Lokum is a confection made from starch and sugar. It has a soft, sticky texture and is often shaped into small cubes and dusted with icing sugar to prevent sticking. Turkish Delight is probably the first sweet that comes to mind in relation to Turkey. It is also part of the cultural heritage that has been passed down from the Ottoman times, as well as being a typical gift that travellers return home with after visiting Turkey.

According to legend, the story of the creation of lokum began in 1777 when Ali Muhiddin Haci Bekir, confectioner of the imperial court in Istanbul, received a demand from the sultan for a soft sweetmeat after he had cracked a tooth on a hard sweet. The creation made Haci Bekir’s name famous throughout the empire, and the name of the sweet delicacy remains the same until today.

If you visit your Turkish friends during this celebration, a box of sweets or chocolate would be the most appropriate gift to give to them. The phrase for wishing your Turkish friends a happy holiday is ”Iyi Bayramlar” (ee-yee-by-rahm-lahr), which means literally ”good festivals” or ”Seker bayraminiz mubarek olsun”

Article taken by Burcu from The Sunny Times magazine

Presa locală alături de CREED

Mulțumim ziarului REALITATEA și Sabinei Damian, editor articol pentru sprijinul acordat în promovarea evenimentelor de voluntariat pentru comunitate!


Articol CREED

« Older entries