Cine sunt eu

Cine creed că sunt Eu ???

Vreau, studiez, mă enervez, iubesc şi creed. Îmi place să aflu ce simt oamenii, cînd li se pare că nu mai simt nimic. Ce fac, cînd nu mai au ce face. La ce se gîndesc, după ce li se pare că le-au gîndit pe toate. Cum creed, după ce află ce creed ceilalţi. Ce îi chinuie după ce spun, lîngă pat, „Tatăl Nostru”…  Tot timpul nu am putut să mă rup de aici, de dincolo, ca să înţeleg abia foarte tîrziu că, de fapt, totul e o fîntînă fără sfîrşit.

Ce anume doresc să fiu? … OM! Da, OM.

Părinţii mei au fost doi ţărani, tata dintr-o familie cu 4 copii, iar mama – din 5. S-au căsătorit tineri… Din spusele mamei, muncea în oraș la un magazin alimentar, însă știa și ce-i munca de cîmp. Din spusele tatei, pe atunci muncea  curier la depozitul de dulciuri. Şi apoi, după ce s-au căsătorit, tata plecase în Latvia pentru o viaţă mai bună. Şi aşa au început. Prin comparaţie, se consideră o familie de gospodari, avînd în curte tot ce este necesar pentru viaţă.

Familia C., părinţii mei, tot timpul şi-a dorit să fie în fruntea satului prin educaţia copiilor,  prin felul cum arăta tata la o cumătrie, cum nu dormea mama nopţile ca să fie de toate pe masa de Paşte sau de Crăciun. Mîndria că totul e „ca la oameni” era si este un sens al existenţei.

Pentru că mi-era ruşine să fiu lipsită de inteligenţă, am muncit mult la şcoală ca să fiu alături de elevii buni. Dacă unora li s-a dat uşor, eu am depus efort ca să fiu aproape de ei. Mama nu mă bătea dacă luam note proaste. Doar plîngea. Şi eu mă rugam la Dumnezeu să nu plîngă, dar să mă bată. Cele mai dureroase în copilăria mea au fost lacrimile mamei.

Sînt om de la nord. Mai nonconformistă, mai neîmpăcată. Oamenii de la nord se caracterizează prin dorinţa de a deveni. Sînt tot timpul în competiţie. Obsedaţi să fie cei mai frumoşi, cei mai avuţi, cu şcoala cea mai bună, cu haina cea mai cea. Tot timpul cei de la nord s-au ajutat unii pe alţii să devină studenţi, savanţi, artişti. A fi patriot înseamnă să te dezvolţi aici, acasă, în ţara ta natala. Sînt zeci de lucruri care pot fi făcute azi în Balţi. Pe Puskin  nu avem o gheretă de unde să ne luăm kvas rece, sau apă gazoasă, sau un suc natural… E vară. Storcătoare sînt, merele se strică, dintr-un kilogram de mere un om deştept poate cîştiga 5 dolari…

Şi vreau şi nu vreau să revină moldovenii acasă. Oricît de greu ar fi în ţara lui, nostalgia pentru un moldovean e mai mare decît viaţa. Fiecare revine, într-o formă sau alta. Dar trebuie să ştie că aici poate crea şi construi ceva. Că sînt condiţii egale pentru afaceri mici sau mari şi că statul îşi asumă răspundere. Vă daţi seama cîtă lume ar veni? Sigur că mă enervează cînd vin încoace tot felul de indivizi care peste o lună îşi cer toată gama de drepturi. Haideţi să mergem în Asia sau Caucaz şi să ne dăm tari acolo. În două ore rămîne numai „scrum si praf” din noi. Dar la noi totul se poate.

Nu vreau altă ţară pentru viaţă. Dar aş fi vrut să iau din toată lumea cîte o bucăţică din ce mi-a plăcut şi să sădesc aici, ca ţara mea să fie cea mai frumoasă.
Sînt toată ziua ca un ieduţ primăvara, care sare în sus de energie. Merg la activitate, muncă, studiez, ca mai apoi să fiu storsă după o oră şi jumătate, şi peste 10 minute sînt gata să încep din nou.
Nu le putem avea pe toate. Dacă există frumuseţe, nu este dragoste, dacă este dragoste, nu este plăcere… Dacă aş trăi din nou, foarte multe greşeli nu le-aş face. Eu sunt tipul de persoana care  mai bine să arăţi o dată decît să povesteşti de 10 ori.

Omul care e om trebuie să accepte viaţa aşa cum este. Unde e de sărutat – să sărute, unde e de îmbrăţişat – să îmbrăţişeze, unde e de spus – să spună, iar unde e de tăcut – să tacă….

Preţuiesc la un prieten calitatea de a nu se uita la tine ca la un om de care are nevoie ca să-i  împrumute bani… Fidelitatea e lucrul pe care îl preţuiesc cel mai mult la prietenii mei.

Fiecare din noi are aceleaşi şanse la fericire. Foarte tîrziu am înţeles că nici preşedintele ţării nu are mai mult decît noi. În fața lui Dumnezeu sîntem toţi la fel.
Iubesc tare mult viaţa asta. Am mulți ani înainte de activitate în care vreau să fiarbă pămîntul sub picioarele mele. Uneori mi se pare că maşina merge prea încet. Viteza potrivită ritmului meu nu s-a inventat încă. Tot ce fac nu e pentru agoniseală, e pentru inima mea bolnavă de mişcare.

A da !!! un foarte bun om mi-a zis următoarele: “Omul are nevoie cel mai mult de suflet. Şi noi l-am pierdut, în bătălia pentru bani, carieră, politică. Cîţi bani nu am aduna, cîte perspective nu ne-am face, cîte cariere nu ne-am construi, vom fi întotdeauna în pierdere, dacă nu ne vom gîndi la suflet. De la suflet pornesc toate, temelia şi existenţa noastră. Am ajuns să nu preţuim esenţa omului, ci sclipitoarea lui înfăţişare. Din toate, rămîne doar ceea ce am clădit în suflet, dacă am reuşit să clădim… “ ; care creed că o sa le port mereu cu mine.
C. C.

Reclame

2 comentarii

  1. Tatiana said,

    25/07/2013 la 15:18

    E PREA SINCER, NU AS AVEA ACEST CURAJ. BRAVO!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: