O carte, două cărţi

Alexandra Creţu

Să nu ne lăsăm raţiunea să doarmă, pentru că, după cum aflăm din spusele lui Francisco Goya: “Somnul raţiunii naşte monştrii”. Pentru a rămâne treji intelectual, vă provoc să citiţi două  cărţi (care la un moment dat au devenit surse de inspiraţie pentru filme de succes).

“Mizerabilii” de Victor Hugo, roman alcătuit din trei volume, în care este prezentată povestea lui Jean Valjean, un puşcăriaş evadat, care ajunge la un moment dat primar sub un alt nume şi care încearcă să-şi “spele păcatele” făcând acte de caritate.

Cunoscând-o pe Fantine, o tânară frumoasă care ajunge sa îşi vândă trupul pentru a putea să-şi întreţină fiica, pe Cosette, Jean Valjean îi promite că va avea grijă de fetiţă şi face tot posibilul să o ţină lângă el chiar şi atunci când este urmărit de Javert, inspectorul de poliţie care a fost pe urmele lui de când a evadat.

La Paris, Valjean este cunoscut ca domnul Leblanc datorită parului sau alb, şi este descris ca un bătrânel care se plimba la braţ cu fiica sa. O urmare a acestor plimbări este povestea de dragoste dintre Cosette şi un tânăr pe nume Marius. Jean Valjean, aflând de această iubire, se hotărăşte să plece împreună cu Cosette la Londra pentru a nu i se afla adevărata identitate. Dezamăgit Marius se alatură prietenilor săi în lupta pentru triumful Revoluţiei franceze.

Întamplarea face ca în timpul luptei, la aceeaşi baricadă să se afle si Jean Valjean şi Javert, acesta din urmă ca spion. Din această baricada rămân în viaţă doar trei persoane: Jean Valjean, Javert şi Marius,Valjen salvându-le viaţa la amândoi. Spre finalul cărţii Javert nu  mai urmareşte să îl închidă pe Valjean pentru că i-a salvat viaţa dar nesuportând idea că nu a fost corect se sinucide aruncându-se in Sena. Cosette şi Marius se căsătoresc, iar Jean Valjean se îndepărtează de fată, dar Marius aflând adevărata poveste a lui Valjean merge cu Cosette la el, tocmai în momentul morţii sale.

Romanul se termină cu citatul „Azi doarme. Deşi traiul i-a fost prea chinuit, Trăia. Când al sau înger pleca, el a murit. Această intamplare s-a petrecut fireşte Aşa cum vine noaptea când ziua se sfârşeşte”

A doua recomandare este romanul “Contele de Monte Cristo” al scriitorului francez Alexandre Dumas. Romanul povesteşte viaţa lui Édmond Dantes care a fost închis pe nedrept, fiind considerat spion al „Cotropitorului” (Napoleon Bonaparte). Este arestat de către autorităţi chiar în ziua logodnei sale cu Mércedes şi dus la închisoarea din satul său urmând ca apoi să fie judecat de către procurorul de Villfort.Este mutat în închisoarea Ile Chateau d’If unde îl cunoaşte pe abatele Farria, închis pentru că nu vroia să divulge unde era ascunsă comoara familiei Spada; abatele îl învaţă pe Dantes, printer altele, limba latină, limba arabă, să citească, să scrie.

Dar a venit o zi când bătrânul nu s-a mai trezit, iar Dantes s-a folosit de acest prilej şi a evadat punându-se în locul bătrânului într-un sac fiind astfel aruncat în mare.Dar înainte ca bătrânul să moară i-a dat lui Dantes o hartă a comorii. Dantes a găsit-o şi cu ajutorul acestei comori şi-a cumpărat un castel şi o nouă identitate: Contele de Monte Cristo, cu ajutorul căreia a reuşit să se răzbune.

Acum, că ai citit articolul, poţi spune că ai citit şi cărţile? Sau că lucrurile sunt exact aşa cum au fost descrise aici?

2 comentarii

  1. bicadaian said,

    06/05/2011 la 19:52

    Autorii si cartii care i-am citit, i-am adorat, si placut pana peste cele mai inalte culmi. Imi place alegerea acestor doua romane:P… Felicitari

  2. Diana said,

    23/01/2011 la 21:44

    Bineinteles ca nu poti spune ca ai citit si cartile…mai sunt atatea de spus…de ex. Contele de Monte Cristo si-a construit razbunarea ghidandu-se dupa zicala „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” sau Jean Valjean isi recunoaste adevarata identitate riscand sa fie arestat pentru a salva un nevinovat care era acuzat a fi el…intr-o carte sunt multe detalii, lumea imaginatiei este nemarginita…trebuie sa cititm pentru a strabate universul cartilor …
    Bravo Alex ai rezumat doua romane foarte interesante !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: